Spun acasă, deși ceilalți aud la țară

Mă trage ața periodic acolo unde energia copilăriei mele îmi încarcă bateriile sufletului golit de sticla și de plasticul orașului unde am fost, sunt și voi fi pentru totdeauna un străin venit aici doar pentru a câștiga niște bani mai mulți decât aș fi făcut-o acolo unde, practic, mi-e locul. Sunt fericit aici, departe? Nu. Sunt însă împlinit, serviciul oferindu-mi confortul atât cât să-mi permit anumite lucruri pe care acolo nu mi le-aș fi putut permite. Însă orașul mi-a ucis o parte din cumsecădenia cu care am crescut. Aici vacarmul goanei după bani nu te lasă să fii sentimental și orice urmă de bună creștere va fi taxată, văzută fiind ca o slăbiciune de care restul trebuie să profite neapărat, ca o haită de lupi simțind miros de sânge. Și a trebuit să port întreaga mea existență masca indiferenței pentru a-mi face loc printre gladiatorii betoanelor, mercenari aduși din toate colțurile țării pentru a face un ban. O las în Barieră de câte ori plec acasă. Lumea mea nu mă știe decât așa cum sunt eu și nu risc să plec mascat acolo unde toată lumea e așa cum trebuie să fie: deschisă, sinceră și bună. Aici, în țara mea, primesc bună ziua de la toată lumea cu care mă întâlnesc. Aici sunt al cuiva, faptele mele fiindu-le atribuite și înaintașilor mei, cinstindu- le memoria. De aceea eu vin aici acasă, nu vin aici la țară”.

(Cornel Teodoru, fragment din volumul Gânduri de om, Editura InfoRapArt, 2019)